Un copil care citește este un adult care gândește, așa că nu ezita să incluzi lectura în activitățile zilnice ale celui mic. Iar daca nu știi cu ce să începi, aflaă care sunt cele mai frumoase cărți pentru copii din lume.

1. “Regele tuturor sălbăticiunilor”, de Maurice Sendak

O carte plină de aventuri, care a inspirat generații întregi de copii să dea frâu liber imaginației și să evadeze din realitatea uneori plictisitoare. Este, de asemenea, un testament pentru iubirea de familie: când tânărul Max se întoarce din visare, mama sa îl așteaptă cu o cină caldă.

2. “Noapte bună, Lună”, de Margaret Wise Brown

Un tânăr iepure începe să spună “Noapte buna” tuturor lucrurilor din camera să. În loc de o intrigă interesantă, cartea te ajută să vezi lumea prin ochii unui copil, ajutându-i pe cei mici să își dezvolte un ritual de numire a fiecărui obiect din jurul lor. Acest volum scris în 1947 este recunoscut pentru faptul că ajută la calmarea și adormirea bebelușilor, fiind vândut în peste 48 de milioane de copii.

3. “Ziua în care a nins, de Ezra Jack Keats

Intră într-o lume minunată de iarnă, ce i-a adus autorului Medalia Caldecott pentru ilustrații. Nu existpă un alt volum care să descrie la fel de bine farmecul primei ninsori, așă că nu este de mirare că este cartea preferata pentru milioane de oameni. Vei descoperi aici surprinderea unui copil, când descoperă o lume nouă și magică și te vei bucura alături de el.

4. “Omida Mâncăcioasă”, de Eric Carle

O carte pentru copii clasică, ce prezintă transformarea unei omizi în fluture. Personajul principal este introdus în momentul în care iese, înfometat, din ou și pornește în căutarea mâncării. Timp de o săptămână, urmărești omida hrănindu-se cu fructe delicioase, iar sâmbătă, când deja este obosită și are dureri de burtă, de la cât a mâncat, alege să consume o frunză fragedă și să se retragă în cocon. Cartea îl va învăță pe cel mic zilele săptămânii, dar și ciclul de viață al unor ființe vii. Volumul a fost vândut în 41 de milioane de copii în întreaga lume, din momentul publicării, în 1969.

5. “Pisica din pălărie”, de Dr. Seuss

Considerată una dintre cel mai bine vândute cărți de copii ale tuturor timpurilor și adaptată pentru marele ecran, Theodor Geisel a scris și ilustrat “Pisica din pălărie” sub numele de Dr. Seuss. Povestea prezintă o pisică antropomorfică ce apare la casa lui Sally și dă totul peste cap, în încercarea de a o distra pe fetiță și pe fratele ei. Cu ajutorul prietenilor săi, pisica face curățenie, după dezastrul provocat, până ca mama lui Sally să ajungă acasă.

6. “Pânza lui Charlotte”, de E. B. White

O carte care a inspirat desene animate, un film și un joc video trebuie să se afle pe lista de lectura a celui mic. În centrul atenției sunt un porc pe nume Wilbur și un păianjen pe nume Charlotte. Când fermierul vrea să îl taie pe Wilbur, Charlotte își folosește talentul de a țese pânze pentru a-și salva prietenul.

7. “Harold și creionul mov”, de Crockett Johnson

Cum ar fi dacă ai putea desena lumea așa cum o înțelegi? Crockett Johnson explorează această posibilitate în cartea sa, unde un băiețel de patru ani își desenează Universul folosind un creion mov pe care îl are. Această abilitate îl poartă prin multe aventuri, iar când îi este somn, desenează pur și simplu un pat în care se odihnește. Volumul a inspirat multe adaptări cinematografice.

8. “Charlie și fabrica de ciocolata”, de Roald Dahl

Această carte în două volume spune povestea lui Charlie, un băiețel altruist și sărac, care este fermecat de fabrica de ciocolată deținută de Willy Wonka. Copilul speră să ajungă în interiorul fabricii și este surprins cu adevărat când află că el o moștenește. “Charlie și fabrica de ciocolată” este considerată una dintre acele cărți pentru copii pe care oricine ar trebui să le citească măcar o dată. J. K. Rowling a trecut acest volum în top 10 cărți preferate din copilăria sa.

9. “Daca-i dai un fursec unui șoricel”, de Lăură Numeroff

Dacă urmezi firul poveștii din titlu, șoarecele va cere un pahar cu lapte, un pai și tot așa, până când va cere din nou un fursec. Cartea îi învață pe cei mici relația dintre cauză și efect. Volumul a fost publicat pentru prima dată în 1985 și a fost vândut în peste 15 milioane de copii în întreaga lume.

10. “Iepurașul care voia să fugă de acasă”, de Mo Willems

Această poveste explorează ce se întâmplă, când jucăria preferată dispare – o situație comună pentru mulți copii. Volumul prezintă o combinație interesantă de fotografii din oraș și alte desene, iar în 2005, a primit Medalia Caldecott.

Trece aceste cărți pentru copii pe lista de lectură și ajută-l pe cel mic să descopere magia cititului.