Cititul constant îţi poate schimba viaţa: îţi lucrează creierul şi previne demenţa, te ajută să scapi de stres, îţi îmbunătăţeşte memoria, îţi îmbogăţeşte vocabularul şi te ajută să îi înţelegi mai bine pe ceilalţi. Nu te gândi, însă, că eşti prea ocupat să faci asta. Poţi avea un job care să te ţină ocupat între 8 şi 10 ore pe zi, mulţi prieteni şi puţin timp pentru alte activităţi şi tot vei reuşi să strecori câteva minute pentru lectură. Tot ce trebuie să faci este să urmezi sugestiile de mai jos.
1. Fă-ţi o rutină zilnică
Când vine vorba de lectură, este important să nu îţi setezi obiective imposibil de atins. Este de ajuns să citeşti 30 de minute în fiecare zi, pentru a reuşi să termini o carte pe lună. Poţi face asta înainte de culcare sau dimineaţa, în metrou, în drum spre serviciu. După o săptămână, vei vedea că te vei obişnui să citeşti câteva pagini zilnic şi va deveni un obicei.
2. Opreşte notificările cât timp citeşti
Dacă vrei să fii 100% implicat în poveste, este important să nu te laşi distras. Opreşte notificările telefonului şi stai departe de laptop, cât timp citeşti. Te vei concentra mai bine şi te vei bucura de plăcerea lecturii. Doar aşa vei reuşi să te deconectezi de grijile zilnice şi să te relaxezi.
3. Renunţă la cărţile care nu îţi plac
Nu toate cărţile sunt bune sau pe placul tău. Dacă ai dat peste un volum care te plictiseşte şi preferi să faci orice altceva, în loc să citeşti, este un semn că trebuie să renunţi. Dacă te încăpăţânezi să citeşti ceva ce nu îţi place, va dura foarte mult să ajungi la ultima pagină şi te vei abate de la rutina zilnică.
4. Fă-ţi o listă de lectură
2019 este Anul Cărţii şi îl poţi onora cel mai bine citind o carte pe lună. Pentru a fi sigur că nu te abaţi de la obiectiv, fă-ţi o listă de lectură în care să treci un titlu pentru fiecare lună. Când te apropii de finalul unei cărţi, asigură-te că o ai pe următoarea de pe listă şi nu pierde nicio zi. Dacă nu ştii ce să alegi, aruncă un ochi pe raftul de cărţi din TheBookClub.ro. Iar vestea bună este că la orice comandă de minim 120 de lei primeşti 45% reducere.
Cum îţi faci lista de lectură pentru 2019
Dacă îţi place să descoperi lumi noi şi fascinante, atunci pe lista ta de lectură trebuie să se regăsească cel puţin o carte din categoria Amazing Adventures. Vei cunoaşte eroi adevăraţi şi îi vei urmări în lupta lor împotriva răului, vei explora Universuri despre care nu ai ştiut că există, iar imaginaţia şi creativitatea ta vor avea numai de câştigat.
Pentru că un an nou este un moment bun să îţi faci un hobby nou, asigură-te că nu ratezi categoria Arts and Crafts. O carte care te va ajuta să aprofundezi o pasiune de-a ta trebuie neapărat să se regăsească pe lista de lectură.
Orice provocare la lectură trebuie să te pună faţă în faţă cu titluri de referinţă din literatură. În categoria Awarded găseşti romane premiate, care i-au impresionat deopotrivă pe cititori şi pe critici şi care te vor face să iubeşti şi mai mult cărţile. De neratat este şi categoria Bestseller, unde vei găsi titlurile care au impresionat ţară după ţară şi au ajuns, în cele din urmă, pe marile ecrane. Un volum ecranizat trebuie să se regăsească pe lista ta lectură, dar îţi recomandăm să vezi filmul numai după ce ai citit cartea.
Dacă eşti genul de cititor care îşi alege cărţile, în funcţie de şansele pe care le au ca să fie transformate în filme, avem o categorie pe placul tău: Movie Books. Aici vei găsi toate romanele care au fost transformate în pelicule de succes.
Rămânem la cărţi care au făcut istorie şi te invităm în categoria Great Stories, unde vei găsi unele dintre cele mai frumoase poveşti din literatură.
Dacă eşti părinte, atunci trebuie să treci la cărţi de citit în 2019 şi volumele pentru copii. Descoperă poveştile din categoria Baby Boo, recomandate pentru prichindeii de 1 – 5 ani, sau categoria Happy Kid, pentru copiii cu vârste între 5 şi 12 ani. Şi pentru că unele cărţi trebuie citite de întreaga familie, în categoria Parents and Family vei găsi titluri ideale pentru asta. Puteţi organiza un club de carte la voi acasă, în care să şi discutaţi despre romanele citite.
Dacă copilul tău are nevoie de mai multă îndrumare, pentru a obţine performanţe la şcoală, în categoria School Skills vei găsi un ajutor. Iar dacă este, pur şi simplu, pasionat de lectură, în categoria Teen vei găsi titluri pe placul său.
Pentru că secretul unui cititor fericit este diversitatea, te provocăm ca anul acesta să citeşti o carte despre carte şi plăcerea lecturii. În categoria Books about Books găseşti titluri care te vor face să iubeşti şi mai mult lectura.
Propune-ţi să devii un profesionist mai bun în 2019, iar cărţile din categoria Business Success, Marketing Success şi Growth te vor ajuta să faci asta. Studiile au arătat că aceste cărţi te ajută să te descurci în diverse situaţii dificile şi să iei decizii mai uşor. În plus, îţi cresc încrederea în tine şi te fac să gândeşti pozitiv, aşa că nu le rata.
Tot pentru binele tău fizic şi psihic ar trebui să treci şi prin categoria Mindfulness. Cărţile spirituale îţi pot schimba viaţa şi felul în care vezi lumea, iar cercetătorii au constatat chiar că acest gen scade nivelul de stres şi te face să te simţi mai puternic.
Dacă îţi plac misterul şi cărţile psihologice, în categoria Crime and Mistery vei găsi titluri care îţi vor potoli setea de adrenalină. În plus, misterul îţi stimulează creierul şi îl menţine sănătos, prevenind demenţa şi problemele de memorie.
În 2019, propune-ţi să mănânci mai sănătos, iar la TheBookClub.ro avem o categorie întreagă care să te ajute să faci asta. Good Food conţine cărţi cu cele mai bune reţete, care vor transforma gătitul într-o plăcere. Şi pentru că poţi uşor să pui în practică ce citeşti, prepară ceva delicios, care să îţi dea energie pentru a duce la bun sfârşit provocarea la lectură.
Nu este de ajuns să ai o dietă sănătoasă, pentru a ţine bolile departe. În categoria Health and Wellbeing vei găsi cărţi care te vor ajuta să ai mai multă grijă de tine şi să îţi înţelegi mai bine trăirile, fără să le laşi să te copleşească.
Transformă orice obicei sănătos într-un stil de viaţă, iar cărţile din categoria Lifestyle îţi vor fi de mare ajutor, dacă vrei să faci asta.
Nicio listă de lectură nu este completă, fără un roman istoric sau o carte bazată pe fapte reale. Ai de unde alege din categoria Life and History. Şi dacă vorbim de realitate, nu putem ignora marile personalităţi ale lumii, pe care le poţi descoperi în categoria Role Models.
Nu poţi trece prin noul an fără emoţii, iar în categoria Love vei găsi cele mai frumoase poveşti de dragoste, dar şi cărţi care te vor ajuta să înţelegi mai bine relaţiile. Rămânem la iubire şi îţi propunem să treci pe lista de lectură şi un titlu din categoria Romance. Aici găseşti volume care te ajută să îţi înţelegi mai bine corpul şi nevoia de dragoste.
Nu în ultimul rând, pe lista de lectură din 2019 trebuie să se afle şi nuvele şi povestiri pe care le găseşti în categoria Short Stories.
Vreau o carte pe luna!