Prima pagină » Metoda lui Seneca împotriva stresului şi anxietăţii
Promotie -70%
x Image Liber la lectura

Metoda lui Seneca împotriva stresului şi anxietăţii

Trăim într-o lume în care totul este relativ. “Adevărul este că ştim puţine despre viaţă, nu ştim cu adevărat care este vestea bună şi care este vestea proastă”, spunea Kurt Vonnegut discutând despre Hamlet. “Întregul proces natural este un proces integrat de o imensă complexitate şi este cu adevărat imposibil să spui dacă ce se întâmplă în el este bun sau rău”, scria şi Alan Watts. Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre noi ne petrecem zilele îngrijorându-ne şi gândindu-ne la lucrurile rele care ni s-ar putea întâmpla şi la pierderile pe care le-am putea suferi. În anii 1930, un pastor împărţea anxietatea în cinci categorii, patru dintre ele fiind imaginare, iar a cincea constând în “griji care au o bază reală” şi ocupând doar 8% din total.

În zilele noastre, accesul constant la ştiri ne face, însă, să simţim că cele 8% reprezintă, de fapt, 98% din situaţiile lumii noastre. Adevărul este că această percepţie a realităţii nu este influenţată neapărat de informaţiile pe care le primim, ci mai degrabă de tendinţa minţilor noastre de a percepe negativitatea şi în lipsa unor factori externi. Filosoful roman Seneca a examinat această trăire şi a căutat un antidot, iar descoperirile sale au fost publicate ulterior în “Scrisori către Lucilius”. În a 13-a scrisoare, Seneca scrie:

“Sunt mai multe lucruri care ne vor speria decât care ne vor distruge. Suferim mai mult în imaginaţie, decât în realitate.”

Concentrându-se pe obiceiul oamenilor de a se auto-distruge din cauza dezastrului imaginar, Seneca îl sfătuieşte pe prietenul său mai tânăr, Lucilius Junior:

“Totuşi, de crezi că ţi-e de folos, primeşte de la mine mijloacele cu care să te poţi întări. Sînt mai numeroase, prietenul meu, cele care ne înspăimîntă decît cele care ne fac cu adevărat rău şi mai adesea ne chinuim din pricina gîndului decît din pricina faptei.

Nu-ţi vorbesc pe limba stoicilor, ci într-un limbaj ceva mai umil. Să lăsăm cuvintele acestea mari, oricît ar fi – pe zeii cei buni! – de adevărate.

Te sfătuiesc numai să nu te simţi nefericit mai înainte de a fi vremea; nenorocirile de care te-ai temut că sînt gata să ţi se întîmple s-ar putea să nu mai vină niciodată: sigur este că nu au venit încă.

Aşadar, unele lucruri ne chinuiesc mai mult decît ar trebui; unele ne chinuiesc mai înainte decît ar trebui; unele ne chinuiesc cu toate că nu ar trebui nicidecum. Ori ne sporim suferinţa, ori i-o luăm înainte, ori ne-o închipuim.”

Mai departe, Seneca oferă o evaluare drastică a grijilor rezonabile şi nerezonabile.

“Fă-mi promisiunea aceasta: de cîte ori vei fi înconjurat de persoane care vor să te convingă că eşti nefericit, ia seama nu la ce auzi, ci la ce simţi tu singur; cugetă după ceea ce ai suferit şi întreabă-te singur, pentru că tu îţi cunoşti cel mai bine situaţia: De ce mă deplîng aceştia? De ce se agită, de ce se tem şi să mă atingă, de parcă nenorocirea ar fi molipsitoare? Este cu adevărat un necaz, sau mai degrabă este doar părelnicia unui necaz? Întreabă-te singur: Nu cumva mă frămînt şi mă jelesc fără motiv şi îmi născocesc un rău care nu există? Dar cum – întrebi tu – să înţeleg care din grijile mele sînt adevărate şi care sînt deşarte? Uite o regulă pe care să o urmezi: ne chinuim din pricina prezentului, sau a viitorului, sau a amîndurora. Este uşor să le judeci pe cele din prezent: dacă trupul îţi este liber, dacă e sănătos, dacă nu există nicio suferinţă provocată de o nedreptate, vom vedea ce va fi în viitor – astăzi nu e nimic.

Mai întîi, gîndeşte-te bine dacă sunt semne sigure că se va produce o nenorocire: căci cel mai adesea ne chinuim din pricina presupunerilor: suntem o jucărie în mâna zvonului, care hotărăşte de obicei soarta războiului şi, încă şi mai mult, soarta fiecărui individ în parte. Aşa este, iubitul meu prieten: ne repezim asupra aparenţelor; nu judecăm la rece ce anume ne aruncă în mijlocul spaimelor, şi nici nu le scuturăm, ci tremurăm şi întoarcem spatele întocmai ca soldaţii pe care îi goneşte din tabăra militară un nor de praf stîrnit de o turmă de oi sau ca cei pe care îi umple de spaimă vreo veste despre care nici nu se ştie de la cine a pornit.”

Cu 16 secole înainte ca Decartes să analizeze relaţia dintre frică şi speranţă, Seneca s-a gândit la rolul ei în anxietatea noastră.

“Mintea, uneori, îşi modelează forme false de rău atunci când nu sunt semne că ar exista răul. Transformă în cele mai rele construcţii cuvinte care au semnificaţie îndoielnică. Ori gândeşte că unele duşmănii personale sunt mai serioase decât sunt în realitate, ţinând cont nu de cât de supărat este duşmanul, ci cât de departe ar putea să meargă, pentru că este nervos. Dar viaţa nu merită trăită şi nu există limită la suferinţa noastră, dacă le permitem temerilor noastre să preia controlul. În această privinţă, lasă prudenţa să te ajute şi dispreţuieşte cu un spirit hotărât chiar şi atunci când răul este la vedere. Dacă nu poţi face asta, răspunde la o slăbiciune cu o alta şi calmează-ţi teama cu speranţă.”

By | 2019-05-07T16:34:22+00:00 mai 7th, 2019|Uncategorized|1 Comentariu

Un comentariu

  1. Cristina iulie 12, 2019 la 8:21 pm - Raspunde

    Foarte frumos! Mulțumesc!

Comenteaza

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.