Prima pagină » Matei Vişniec: Negustorul de începuturi de roman
Promotie -70%
x Image Liber la lectura

Matei Vişniec: Negustorul de începuturi de roman

Trăim într-o lume cu posibilităţi nelimitate, dar suntem urmăriţi de o dramă emoţională copleşitoare: nu reuşim să terminăm ce începem, nu ne bucurăm de călătorie. De la această idee porneşte romanul lui Matei Vişniec, care în 2014 a câştigat premiul literar “Augustin Frăţilă”. “Negustorul de începuturi de roman” este una dintre acele cărţi contemporane care îţi stârneşte curiozitatea de la primele rânduri şi te îndeamnă la introspecţie.

“Prima frază a unui roman trebuie să conţină ceva din energia unui strigăt inconştient care provoacă o avalanşă…Trebuie să fie o scânteie care declanşează o reacţie în lanţ…Iată din ce motiv prima frază nu este niciodată una inocentă. Ea conţine în sine, în genere, întreaga poveste, întregul conflict.”
Romanul face o analiză a societăţii moderne, în care oamenii sunt tot mai

individualişti şi mai dezinteresaţi să găsească un sens.

“Omul contemporan, devenit un mutant genetic al societăţii de consum, este mai mult decât obsedat de începuturi, el are o foame de începuturi. Nimic ontologic sau metafizic în goana sa după începuturi, ci doar o fugă de responsabilitate, o evitare a implicării în profunzime, o placere de a surfa pe suprafaţa vieţii. (…) Iată punctul de plecare al romanului meu, în care încerc să observ evoluţia unui nou tip de drog social: dependenţa de iluzia începutului. Şi de ce să nu scriu, într-o lume în care doar începuturile sunt tentante, un roman format numai din începuturi?”, spunea Matei Vişniesc despre una dintre cele mai bune cărţi româneşti scrise în ultimii ani.

“Negustorul de începuturi de roman” este un puzzle şi trebuie citit cu atenţie, pentru a-l înţelege. Te poartă prin mai multe perioade, din trecut şi din viitor, dai peste mici povestiri ce nu par să aibă legătură între ele, însă treptat descoperi imaginea de ansamblu şi totul capătă sens. Nu te gândi, însă, că provocarea este prea mare, pentru că vei fi absorbit de la primele pagini şi nu vei dori să renunţi până când nu vei afla deznodământul.

În centrul atenţiei vei descoperi o societate secretă, care le oferă scriitorilor începuturi captivante de roman, care să nu îl lase pe cititor să renunţe la lectură. Autori precum Camus sau Kafka au apelat la serviciile acestor oameni.

“Puţini scriitori ştiu, însă, că aceste prime fraze pot fi achiziţionate, încheie omul cu trăsături tremurânde. (…) Agenţia noastră procură începuturi de roman de mai bine de trei sute de ani.”

La fel de interesante sunt şi celelalte personaje care apar pe parcursul romanului: un bărbat care se trezeşte singur în oraşul său şi continuă să trăiască fără nimeni în jur, un scriitor care se îndrăgosteşte de o cititoare pe care o întâlneşte întâmplător într-o librărie din Paris, un bătrân librar care caută ţărmul mării pentru a scrie. Fiecare apariţie te face şi mai curios şi mai dornic să ajungi la finalul celor 400 de pagini, aşa că pregăteşte-te pentru o lectură răscolitoare, pe care o vei ţine minte mult timp de acum încolo.

3 motive să citeşti “Negustorul de începuturi de roman”

  1. Cartea lui Matei Vişniec te face să te întrebi dacă nu cumva eşti şi tu un simplu căutător de începuturi, care nu mai este interesat să trăiască lucrurile până la capăt. Dacă te-ai lăsat prins în ritmul alert al societăţii noastre, dacă ai uitat cine eşti şi ce cauţi, sigur te vei opri o vreme să te întrebi dacă drumul pe care te afli este cel dorit.
  2. “Negustorul de începuturi de roman” nu este un volum cu vampiri şi fiinţe supranaturale, nici nu îşi dezvăluie o poveste nemuritoare de iubire, dar te va ţine în priză de la prima pagină şi până la ultima. Vei descoperi mai multe lumi paralele, care au, însă, aceeaşi problemă. “Absolut nimeni nu va mai fi interesa de cărţile altuia, ne vom citi propriile noastre romane, comandate dispozitivelor personale de scris autoficţiune. Toţi vom fi scriitori. Talentul nu va mai fi un privilegiu. Iar cei mai vanitoşi sau mai frustraţi dintre noi vor încerca, poate să angajeze şi câte o fiinţă umană căreia să-i ceară să citească romanele scrise în numele nostru de către softuri sofisticate.”
  3. Te va face să iubeşti literatura românească. Dacă te-am convins, poţi cumpăra cartea de aici.

Cine este Matei Vişniec

Matei Vişniesc s-a născut în 29 ianuarie 1956 în Rădăuţi, dar este cunoscut pe plan internaţional pentru scrierile sale în limba franceză. Timp de zece ani, între 1977 şi 1987, a scris 8 piese în mai multe acte, aproximativ 20 de piese scurte şi câteva scenarii, dar toate au fost interzise de cenzură. În 1987, o fundaţie literară l-a invitat în Franţa, iar odată ajuns acolo, a cerut azil politic. În ultimii ani, s-a remarcat şi ca romancier, iar cele mai cunoscute cărţi ale sale sunt “Femeia ca un câmp de luptă”, “Omul-pubelă”, “Groapa din tavan” sau Sindromul de panică în Oraşul Luminilor”. Mai multe despre autor poţi citi aici.

By | 2018-11-08T15:57:22+00:00 noiembrie 8th, 2018|Book Reviews|0 Comentarii

Comenteaza

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.