În una dintre cele mai negre perioade ale vieții sale, Mary Shelley a scris “Ultimul om”. A făcut-o după moartea a trei dintre copiii săi, doi din cauza unor infecții care acum sunt vindecate de medici, și a soțului sau, Percy Bysshe Shelley, care s-a înecat. Din acea suferință greu de înțeleg, în paginile unei cărți despre o pandemie care rade specia umană până la ultimul supraviețuitor, protagonistul autobiografic a lui Shelley adresează o întrebare esențială: de ce să trăiești? Din răspunsul său, îți dai seama că scriitoarea s-a ridicat din suferință și a continuat să își duca viața mai departe, scriind proză și transformându-și soțul necunoscut pe atunci într-un poet talentat și celebru.

Acțiunea primului său roman, “Frankenstein”, avea loc cu un secol în trecutul său, dar “Ultimul om” își desfășoară acțiunea cu un sfert de mileniu în viitor – în ultima decadă a secolului al XXI-lea.

Naratorul cărții, Lionel Verney, este un tânăr idealist, mult mai afectat de suferințele comune decât oamenii obișnuiți și mai atras de frumuseteaza naturii – un personaj foarte asemănător cu natura stoică și puternică a autoarei Marry Shelley. Pe măsură ce pandemia înghite lumea și îi ucide pe cei dragi unul câte unul, protagonistul se întoarce acasă, pentru a căuta siguranță, și acolo, departe de zbuciumul orașului și de distracțiile existentei sociale, începe să contemple esența vieții:

“Cât de lipsiți de înțelepciune au fost hoinarii, cei care au plecat de la adăpost, s-au lăsat prinși în pânza societății și au intrat în ce numesc oamenii ‘viață’ – acel labirinit al răului, acea schemă de tortură comună. Pentru a trăi, în adevăratul sens al cuvântului, trebuie nu doar să observăm și să învățam, trebuie să și simțim. Nu trebuie să fim doar simpli spectatori ai acțiunii, trebuie să acționăm. Nu trebuie să descriem, ci să fim subiectul descrierii. Suferința profundă trebuie încuiată în străfundurile noastre…îndoiala bolnăvicioasă și speranța falsă trebuie să ne conducă zilele. Cine, dintre cei care stiu viața, s-ar usca de la emoțiile existenței speciei? Am trăit. Am petrecut zile și nopți de festivități. Am trăit în speranțe ambițioase. Acum, închid ușa lumii și ridic un zid mare, care să mă separe de zbuciumul lumii exterioase.”

În cele din urma, protagonistul lui Shelley nu găsește sensul vieții în lumea agitată a oamenilor, ci în natură:

“Lasă-ne să căutam pacea aproape de marginea unei ape și coroanele grațioase ale copacilor, în învelișul mândru al pământului și frumusețea sublimă a cerurilor. Lasă-ne să lăsăm în urmă viața, așa cum am trăit-o.”

În punctul culminant al pandemiei, natura pare tot mai determinată să reafirme rezistența vieții – vine primăvara, cu exploziile ei de frumusețe, neatinsă de suferința umană. Observând natura, predându-se miracolului ei, Lionel își recâștigă speranța în supraviețuire, dar și în frumusețea vieții.

“Iarna a trecut. Și primăvara, lună de lună, trezind viața în natură. Pădurea s-a îmbrăcat în verde. Pulpele tinere se frecau de iarba proaspăt crescută. (…) În timp ce Venus lâncezea în Soarele cald, iar verdele proaspăt al copacilor se înalța în relief, într-un orizont clar.”

Din această desfășurare a lumii naturale, personajul lui Shelley extrage esența vieții și își dă seama ce înseamnă să fii om:

“Există o singură soluție la ghicitoarea complexă a vieții: să ne îmbunătățim și să contribuim la fericirea altora.”

Alte 5 citate din “Ultimul om” care te vor face să pornești în căutarea sensului vieții.

1. “Ce este în natura noastră, de se îndreaptă spre durere și suferință?”

2. “Am întins harta pământului în fața mea. Pe niciun loc de pe suprafața sa nu puteam să pun degetul și să spun: aici sunt în siguranță.”

3. “Fericirea perfectă este o calitate a îngerilor. Iar cei care o au par angelici.”

4. “Să trăim unul pentru altul și pentru fericire. Să căutam pacea în căminul nostru. (…) Să trăim viața.”

5. “Erau triști, dar nu fară speranță. Fiecare credea că cineva va fi salvat. Fiecare, cu un optimism persistent, specific caracterului uman, a crezut că familia sa iubită va fi cea care va scapă.”