Elizabeth Bennet și Mr. Darcy sau Emma Wood și Mr. Knightley sunt doar două exemple de cupluri care ne-au făcut să suspinăm în miez de noapte cu iubirile lor tumultoase, pasionale, rezervate sau împlinite târziu în viață. E aproape imposibil să nu te regăsești în poveștile personajelor din cele șase cărți ale lui Jane Austen.

Virginia Woolf spunea, la începutul anilor 1900, că Jane Austen a scris, la fel ca Shakespeare, „fără ură, fără amărăciune, fără teamă, fără protest”. Aerul diafan, romantic și optimist este unul dintre motivele care fac din cărțile lui Jane Austen cele mai iubite opere de artă din lume, fie că vorbim despre „Rațiune și simțire”, „Mândrie și prejudecată”, „Parcul Mansfield”, „Emma”, „Mânăstirea Northanger” sau „Persuasiune”. Austen pictează viața clasei mijlocii engleze de la începutul secolului al XIX-lea într-un stil boem, iar scrisorile sale arată că se temea uneori de frivolitatea poveștilor pe care le portretiza. La finalizarea cărții „Mândrie și prejudecată”, o caracteriza ca fiind „mai degrabă prea ușoară, pozitivă și spumoasă.”

Deși este un magician al poveștilor de iubire, Jane Austen a trăit o viață în care fluturii în stomac și-au făcut apariția rar. Nu s-a căsătorit niciodată, iar ultimele zile și le-a petrecut în compania surorii sale Cassandra. A evoluat odată cu personajele sale feminine, de la tinere dornice de cunoaștere și libertate în operele sale din adolescență, până la femei mature, dornice de împlinire sentimentală, mai târziu. La fel ca și eroinele sale, era în căutarea iubirii profunde, ca fundament al unei relații pentru întreaga viață.

Povestea de dragoste cu arta scrisului

Jane Austen nu a crescut departe de arta scrisului, fiindcă familia sa punea mare preț pe studii, iar Jane și Cassandra au fost educate aproape toată viața chiar de tatăl lor. În casa Austen era un lucru normal ca întreaga familie să petrecă timpul împreună citind cu voce tare sau punând în scenă diferite piese de teatru.

Se pare că era fană a eseurilor morale ale lui Alexander Pope și Samuel Johnson, dar citea și romane romantice și gotice. Primele sale încercări creative s-au concretizat în adolescență, fie în parodii ale romanelor „sensibile”, care erau populare pe vremea ei, fie în parodii istorice precum „Istoria Angliei… de către un istoric parțial, prejudecat și ignorant”.

Și-a propus apoi să își dezvolte abilitățile de scriitoare, gândind povești mai complexe, mai lungi, care să oglindească realitatea lumii în care trăia, modul în care erau conditionate relațiile și cât de dificil era uneori să găsești dragostea printre aspecte de ordin social sau financiar.

Primele sentimente de dragoste, la 20 de ani

În iarna anului 1795, pe când Jane avea 20 de ani, l-a cunoscut pe Tom Lefroy, un tânăr ce locuia în aceeași zonă cu familia Austen. Îl descria în scrisori ca fiind “foarte gentil, cu aspect bun, plăcut”.  Au petrecut mult timp împreună în acea perioadă, interacționând fără menajamente, cum recunoștea chiar ea însăși în scrisori către Cassandra: „Mi-e aproape frică să îți spun cum mi-am petrecut timpul cu prietenul meu irlandez. Imaginează-ți cel mai înflăcărat și șocant mod de a dansa și de a sta împreună.”

Se aștepta ca Tom să îi ceară mâna, însă în realitate ambii știau că o căsătorie era imposibilă, din rațiuni financiare. Familia Austen nu avea o avere reală, iar tânărul Lefroy era dependent de unchiul său din Irlanda pentru a-și finanța educația și a-și începe cariera. Anne Lefroy a intervenit la finalul lunii ianuarie, după scurt timp de la aflarea veștii despre iubirea înfiripată, și i-a aranjat lui Tom transferul la Londra, pentru ca mai apoi să facă tot posibilul ca drumurile lor să nu se mai întâlnească. Se temea ca viitorul fiului său să nu fie pus în pericol de căsătoria cu o tânără fără bani.

Relația lor rămâne însă singura pe care Jane o va purta în suflet și istoricii literari sunt de părere că Tom este motivul pentru care Jane Austen nu s-a căsătorit niciodată, fiindcă niciun viitor pretendent nu s-a ridicat la înălțimea acestuia. Mai mult, se pare că Tom Lefroy este inspirația din spatele lui Mr Darcy din „Mândrie și prejudecată”. Chiar și după doi ani, Jane îi scria Cassandrei că s-a întâlnit cu una dintre rudele sale și și-a dorit cu disperare să întrebe despre el, dar nu a avut curajul să deschidă subiectul.

Singura cerere în căsătorie, venită în lipsa iubirii

În iarna lui 1801, Jane și Cassandra au vizitat două prietene vechi, surorile Alethea and Catherine Bigg, cu puțin timp înainte ca Jane să împlinească 27 de ani. Fratele mai mic al acestora, Harris Bigg-Wither, cu câțiva ani mai tânăr decât Jane și proapăt absolvent de Oxford, a fost singurul pretendent oficial. Deși nu era tocmai un tânăr atrăgător, ci mai degrabă lipsit de maniere, complet opus lui Tom Lefroy, Jane Austen i-a acceptat cererea în căsătorie din acea iarnă. În spatele deciziei ei de moment stătea faptul că se cunoșteau din copilărie și că o uniune între ei ar fi oferit familiei Austen avantaje materiale. Harris moștenea multiple moșii în zonă și deținea resurse financiare ofertante.
Entuziasmul a durat puțin, fiindcă în câteva ore Jane și-a dat seama că a făcut o greșeală și și-a retras acceptul pentru logodnă chiar în dimineața următoare. Austen credea că o femeie nu ar trebui să se căsătorească dacă nu era cu adevărat îndrăgostită, părere pe care și-o exprimă cu claritate într-o scrisoare pe care i-a trimis-o câțiva ani mai târziu nepoatei sale, Fanny Knight. Aceasta îi cerea sfatul legat de o posibilă relație serioasă, iar Jane îi răspundea: „după ce am scris atât de mult pe tema aceasta, acum mă voi întoarce și te rog să nu te angajezi mai departe și să nu te gândești să-l accepți decât dacă într-adevăr îți este pe plac. Orice este de preferat sau îndurat mai degrabă decât să te căsătorești fără afecțiune”.

Chiar și gândurile lui Elinor Dashwood din „Rațiune și simțire” par să fie izvorâte din experiența proprie a lui Austen, fiindcă legătura pe viață cu un bărbat nepotrivit este descrisă ca „cel mai rău și iremediabil dintre toate relele”.

O iubire de-o vară

Se pare însă că Tom Lefroy nu a fost singurul care i-a atras atenția lui Jane, un fapt neștiut atât timp cât aceasta trăia și dezvăluit de Cassandra abia după moartea surorii sale. Era un lucru obișnuit la vremea aceea ca tinerii să plece în călătorii în diferite părții ale țării, unde aveau rude sau prieteni, iar surorile Austen petreceau deseori vara în Devon, la malul mării. De altfel, Devon este și locul unde se petrece mare parte din povestea „Rațiune și simțire”.
Samuel Blackall era un tânăr cleric pe care se pare că Jane îl amintea în multe scrisori, desi majoritatea corespondenței dintre ea și Cassandra între 1801 și 1806 nu a fost găsită. Jane și Samuel ar fi petrecut câteva săptămâni împreună în vara anului 1802, desi există păreri cum că Jane l-a cunoscut încă din 1798, revăzându-se acum după o lungă perioadă.

La despărțire, Blackall și-a exprimat intenția de a o vedea din nou, iar în ochii Cassandrei aceasta era o dovadă clară că și-ar fi dorit să îi ceară mâna lui Jane. Planul lui Samuel era de a se întâlni cu familia mai târziu în călătoriile lor, însă a murit pe neașteptate înainte de a putea să li se alăture. Vestea morții sale a fost primită cu regret de Jane, cu atât mai mult cu cât și sora sa pierduse recent un logodnic într-un mod similar. Nici Jane, nici Cassandra nu se căsătoresc niciodată.

S-ar putea spune că Jane și-a trăit poveștile de dragoste, în felurite moduri, prin prisma eroinelor sale. Era deseori critică, prin scenariile pe care le împletea, la adresa condiției femeii în acea perioadă – dependența financiară de bărbații din familie, fie că era vorba despre figure paterne, frați sau soți, lipsa libertății de a se putea căsători din iubire, implicațiile sociale ale diferențelor de clase și studii. Însă dincolo de pragmatism, romanele sale rămân o destinație de vis pentru romanticii incurabili.

Nu putem ști dacă lipsa iubirii unui bărbat i-a adus nefericire, fiindcă firea sa ușor sarcastică și optimistă a răzbătut până în ultimele clipe, când își descria ironic starea precară de sănătate și scria în joacă poeme amuzante despre vremea britanică mohorâtă. Putem spune însă cu certitudine că iubirea surorii sale i-a fost alături până în ultima clipă și, așa cum scria chiar Jane în Parcul Mansfield, „există tot atâtea forme de iubire pe cât există momente în timp”.