„De veghe în anul de secară”, publicat la editura Polirom, este singurul roman scris de J. D. Salinger, dar din momentul publicării și până în zilele noastre, a stârnit multe controverse și i-a adus scriitorului recunoașterea mondială. Apărut în 16 iulie 1951, volumul a supraviețuit multor campanii care militau pentru interzicerea sa și este, în continuare, una dintre cele mai citite cărți.

În cele aproximativ 300 de pagini, Salinger prezintă în detaliu două zile din viața lui Holden Caulfield, un adolescent de 16 ani, exmatriculat de la școală. Confuz și dezamăgit, Holden caută adevărul și încearcă să lupte cu minciunile livrate de lumea adultă, dar misiunea îl lasă epuizat și instabil emoțional.

Romanul începe cu Holden, narator și protagonist, care povestește, din ceea ce pare un sanatoriu, aventura sa dinainte de Crăciun. După exmatriculare, părăsește școala din Pennsylvania și merge în New York, însă nu poate sta acasă, deoarece părinții săi nu știu că nu mai este înscris la cursuri. Închiriază o cameră la un hotel din oraș, unde devine martorul unor scene sexuale de la fereastra sa. Singurătatea îl face să caute interacțiune umană și ajunge, astfel, la clubul de noapte al hotelului. Nu stă prea mult aici, dar ajunge în același gen de local, unde o întâlnește pe fosta iubită a fratelui său. Decide să se întoarcă în cameră, unde își cheamă o prostituată, dar numai pentru a discuta cu ea. Femeia nu îi apreciază, însă, cavalerismul și îl pocnește în stomac.
Holden trece prin multe aventuri, dar nu reușești, până la finalul lecturii, să spui ce fel de om este și nici nu poți să îi judeci experiențele. Romanul are multe voci: a copiilor, a adulților, a societății, dar vocea lui Holden este cea mai puternică.

„De veghe în lanul de secară” vorbește mult despre pierderea inocenței. Holden vrea să stea „de veghe în lanul de secară” și să îi salveze pe cei care stau pe pragul prăpastiei. Ce este cu adevărat minunat la această carte este că vei citi lupta unui tânăr pentru a rămâne sincer și pur într-o lume plină de prefăcătorie. Salinger a recunoscut, într-un interviu, că romanul este semi-autobiografic.

3 motive să citești romanul „De veghe în lanul de secară”

1. Romanul lui J. D. Salinger te va ajuta să înțelegi mai bine ce înseamnă să fii tânăr și ce lupte se duc la acea vârstă. Holden este un adolescent foarte profund, dar pare că suferă de sindromul Peter Pan și își dorește să îi salveze pe copii de maturitate și de minciunile vieții de adult.

2. Holden se plânge mult și deși te poate scoate din sărite uneori, vei ajunge să te regăsești în foarte multe dintre lamentările sale. Romanul „De veghe în lanul de secară” te va ajuta să faci față mai bine problemelor tale.

3. Cartea te va ajuta să înțelegi cât de importantă este lectura. Holden este un pasionat de literatură și petrece mult timp printre cărți.

5 lucruri interesante despre „De veghe în lanul de secară”

1. Prima versiune publicată a romanului „De veghe în lanul de secară” avea și o poză în alb-negru cu autorul. Salinger a cerut, însă, scoaterea imaginii de pe copertă.

2. Cartea a fost aleasă de Clubul de Carte „Cartea lunii” pentru a fi trimisă către mii de abonați, cu o singură mențiune: Salinger trebuia să schimbe titlul cărții. Deși această oportunitate i-ar fi asigurat titlul de best-seller, Salinger nu a acceptat, explicând că „lui Holden Caulfield nu i-ar fi plăcut”.

3. Deși cele mai multe recenzii ale cărții au fost pozitive, au existat și critici care nu au fost atât de încântați de roman, în momentul publicării. O publicație a scris chiar că volumul „nu era potrivit pentru copi” și l-a caracterizat pe Caulfied „absurd, vulgar și extrem de patetic”.

4. Salinger a scris cartea după ce a ieșit dintr-un spital de boli psihice. Mulți cititori au considerat alienarea lui Holden un răspuns al lui Salinger la acțiunile la care a fost martor în timp ce a luptat ca soldat în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. După capitularea nemților, Salinger s-a internat singur în spital, iar la scurt timp, a scris prima povestire narată de Holden Caulfield: „Sunt nebun” a fost publicată în decembrie 1945.

5. Sunt multe teorii referitoare la cum a ales Salinger numele personajului. Unii cred că Salinger s-a inspirat de la Holden Bowler, un coleg de război. Alții cred că provine de la numele personajelor din filmului „Dear Ruth”, William Holden și Joan Caulfield.

5 citate memorabile din „De veghe în lanul de secară”

„Ce mă dă gata într-o carte, după ce am terminat de citit, este dorința de a-l avea pe autor ca prieten apropiat, să îl poți suna oricând. Asta nu se întâmplă, însă, foarte des.”

„Spun mereu: mă bucur să te cunosc unei persoane care nu mă încântă, de fapt, atât de tare. Dacă vrei să rămâi în viață, însă, trebuie să spui și astfel de lucruri.”

„Semnul omului imatur este că vrea să moară nobil pentru o cauză, în timp ce un om matur vrea să trăiască modest pentru una.”

„Mamele sunt toate ușor nebune.”

„Oamenii vor strica întotdeauna lucrurile care contează pentru tine.”

„De veghe în lanul de secară” este unul dintre cele mai importante romane scrise vreodată, așa că trece-l pe lista de lectură.