Într-o noapte ploioasă, într-o tavernă din Tokyo, Hector Garcia şi Francesc Miralles au decis să scrie o carte despre metoda care te ajută să ai o viaţă lungă şi sănătoasă. Aşa a apărut “Ikigai – secrete japoneze pentru o viaţă lungă şi fericită”.

Ikigai este un concept din Ţara Soarelui Răsare şi s-ar traduce, în linii mari, prin “fericirea de a fi mereu ocupat”. Are legătură cu logoterapia sau căutarea sensului vieţii şi este principala explicaţie pentru longevitatea japonezilor, mai ales a celor din insula Okinawa, unde numărul persoanelor centenare la suta de mii de locuitori este de 24,55, cu mult peste media mondială.

“Ikigai este ascuns în interiorul nostru şi necesită o căutare atentă pentru a ajunge în profunzimea fiinţei noastre şi a-l găsi. Potrivit celor născuţi în Okinawa, insula cu rata cea mai mare de persoane centenare din lume, ikigai este motivul pentru care ne trezim dimineaţa”.

După ce explică această tehnică antică, Hector Garcia şi Francers Miralles încearcă să spună pe larg ce înseamnă arta de a fi tânăr şi la bătrâneţe. Astfel, ei fac referire la 5 zone albastre din lume, în care rezidenţii trăiesc mai mult decât media mondială, şi dezvăluie secretele acestora. Dacă eşti o persoană sceptică, autorii vin cu dovezi clare legate de eficienţa acestui stil de viaţă: analizele de sânge ale persoanelor care locuiesc acolo prezintă un nivel mai mic de radicali liberi care provoacă îmbătrânirea celulară, datorită culturii ceaiului şi obiceiului de a mânca până la atingerea a 80% din nivelul de saţietate. În plus, au mai puţine cazuri de demenţă, dar şi de boli cronice, cum sunt cancerul şi afecţiunile cardiace.

“Moai” este un alt cuvânt japonez pe care îl vei întâlni în carte şi se referă la un grup informal de oameni cu interese comune, care se ajută între ei.

“Acest sentiment de apartenenţă şi ajutor recirproc conferă siguranţă persoanei şi contribuie la creşterea speranţei de viaţă”.

De reţinut:

În cele aproximativ 170 de pagini vei găsi sfaturi preţioase despre cum să trăieşti frumos. Autorii explică faptul că stresul şi statul pe scaun te îmbătrânesc prematur şi reduc durata de viaţă, dar că ai nevoie de un pic de tensiune, pentru a rămâne motivat.

Dacă vrei să îmbătrâneşti târziu, este important să fii activ. O existenţă sedentară este inamicul tinereţii, aşa că te vei bucura să găseşti şi câteva trucuri care te vor ajuta să faci zilnic mişcare: mergi pe jos cel puţin 20 de minute şi nu folosi liftul sau scările rulante.

Dormi cel puţin opt ore pe noapte şi nu uita să te relaxezi.

O alimentaţie sănătoasă este extrem de importantă şi nu este de mirare că despre localnicii din Okinawa se spune că au o dietă minune. Importantă este diversitatea şi moderaţia. Oamenii care au ajuns la 100 de ani consumă rareori zahăr, mănâncă mult tofu şi cartofi dulci, dar şi aproximativ 300 de grame de legume pe zi. De altfel, regimul lor este, în mare, unul bazat pe plante şi cereale. Foarte important este să mănânci puţin şi des.

Antrenează-ţi mintea, caută mereu provocări noi, zâmbeşte şi fii recunoscător.
Cartea se încheie cu o altă metodă japoneză, numită Wabi-Sabi, care presupune găsirea frumuseţii în imperfecţiune.

3 motive să citeşti “Ikigai, secrete japoneze pentru o viaţă lungă şi fericită”

  1. Cartea scrisă de H. Garcia şi F. Miralles te va ajuta să îi dai un sens vieţii tale. Vei vedea că nu ai nevoie de prea multe ca să fii fericit.
  2. Vei învăţa să trăieşi sănătos. Alegerile alimentarile ale japonezilor îţi vor fi de folos, pentru a-ţi schimba meniul cu unul care să îţi asigure o viaţă lungă.
  3. Vei învăţa să fii recunoscător şi să îi apreciezi pe oamenii din jurul tău.

Dacă vrei să afli mai multe despre ce poţi face, pentru a avea o viaţă lungă, poţi comanda cartea de aici.

Cine sunt Hector Garcia şi Francesc Miralles

Hector Garcia s-a născut în 1981, în Valencia, dar locuieşte în Tokyo din 2004. Site-ul său, kirainet.com, are peste un milion de vizualizări pe lună şi este considerat o sursă de referinţă pentru cultura japoneză. Cea mai cunoscută carte a sa este “Un geek en Japon”, roman care s-a vândut în peste 200.000 de exemplare.

Francesc Miralles s-a născut în 1968, în Barcelona, şi este jurnalist specializat în psihologie şi spiritualitate. Scrie constant în ziarul “El Pais Semanal” şi în publicaţii de dezvoltare personală, iar cele mai cunoscute romane ale sale sunt “Cel mai cunoscut loc din lume este chiar aici” şi “Iubire cu i mic”.