Visul oricărui autor este să își vadă opera apreciată și să se bucure de succes, dar nu toți scriitorii reușesc să ajungă în această etapă. Descoperă 6 romane care au schimbat lumea, după decesul scriitorului.

1. “Conjurația imbecililor”, de John Kenndy Toole

Zece ani i-au luat lui Kennedy Toole să scrie această capodoperă despre un personaj gras și neîngrijit, care încearcă să își găsească drumul în New Orleans. Toole credea că opera sa este una dintre cele mai bune satire moderne scrise vreodată, dar niciun editor nu a fost de acord. Respingerea a fost atât de greu de tolerat pentru el, încât a intrat în depresie, și-a înecat amarul în alcool, iar la 31 de ani s-a sinucis.

Mama sa nu s-a lăsat, însă, intimidată de refuzuri și a bătut la ușa editurilor încă 10 ani după moartea fiului său. În 1980, romanul lui Toole a fost publicat, iar în 1981 a obținut Premiul Pulitzer pentru literatură. De atunci a fost tradus în peste 30 de limbi și este considerat unul dintre cele mai importante volume din literatura americană.

2. “1984”, de George Orwell

George Orwell știa că este pe moarte, în momentul în care s-a retras într-o căsuță din Scoția, pentru a scris “1984”. Epuizat din cauza tuberculozei, a fost o cursă contra cronometru pentru a termina unul dintre cele mai importante romane ale secolului al XX-lea. Autorul a spus chiar că volumul “nu ar fi fost atât de întunecat, daca nu ar fi fost atât de bolnav”. La șase luni după publicarea cărții, Orwell a murit și deși avea, deja, succes în momentul apariției distopiei, scriitorul nu a apucat să vadă impactul pe care l-a avut romanul.

3. “Ochii lor îl urmăreau pe Dumnezeu”, de Zora Neale

Romanul scris de Neale este un simbol al literaturii feministe timpurii, dar în anul publicării, în 1937, nu a fost primit la fel de bine. Inițial a fost vândut în 5000 de exemplare, după care nu a mai văzut lumina tiparului. Pentru că scrisul nu o mai ajuta să își plătească facturile, Neale a fost nevoită să se angajeze ca profesor suplinitor și menajeră în Florida. A murit în 1960, la 69 de ani, și a fost îngropată într-un mormânt nemarcat.

Abia în 1970, scriitoarea Alice Walker a readus în discuție opera Zorei Neale: “O iubim pe Zora Neale pentru munca ei, în primul rând, iar apoi, pentru ea însăși. Pentru umorul și curajul cu care a trăit o viață creată de ea; pentru dezinteresul ei absolut de a deveni albă sau burgheză și pentru aprecierea ei devotată a culturii sale, care este o inspirație pentru noi toți”. Cartea scrisă de Zora Neale se vinde acum în sute de mii de exemplare anual și a avut, constant, susținători celebri precum Toni Morrison, Zadie Smith sau Cardi B.

4. “Moby Dick”, de Herman Melville

Putini oameni au luat în serios capodopera lui Herman, “Moby Dick”. Desi Melville era apreciat ca scriitor de călătorie, în 1851 a decis să scrie celebrul roman, dar nimeni nu a vrut să îl publice. În 1891, anul morții autorului, deja nimeni nu își mai amintea de “Moby Dick”. După 40 de ani, opera sa a fost republicată, iar publicul a fost uimit de geniul autorului. D. H. Lawrence a numit-o “una dintre cele mai ciudate și mai minunate cărți din lume”, și mulți scriitori au sărit, ulterior, cu laude și aprecieri.

5. “Procesul”, de Franz Kafka

Franz Kafka a suferit una dintre cele mai mari trădări din istoria literaturii: pe patul de moarte, i-a cerut prietenului său Max Brod să îi ardă toate operele nepublicate, printre care se numărau “Procesul”, “Amerika” și Castelul. În ciuda faptului că autorul publicase deja câteva romane care îl făcuseră celebru, precum “Metamorfozele”, Kafka a fost constant urmărit de îndoială. Opera sa nu i-a adus faimă, premii sau recunoaștere publică, iar în 1924, în momentul morții sale, a vrut să ia totul cu el în mormânt. Brod a refuzat să îi îndeplinească dorința, iar în 1925 a publicat “Procesul”, o poveste întunecată și paranoidă, ce a devenit cel mai de succes roman.

6. “Poeme de John Keats”, de John Keats

În ciuda faptului că este considerat unul dintre cei mai mari poeți, John Keats a murit la 25 de ani, de tuberculoză, sărac și în dureri crunte. În scurta lui viață a concurat cu Percy Shelley și Byron și a fost constant criticat pentru opera sa, spunând, pe patul de moarte, că “Nu las nicio operă nemuritoare în spate – nimic care să îmi facă prietenii mândri”.