Prima pagină » #Cartea săptămânii: “Cine a fost”, colecția de cărticele de cultură generală
Promotie -70%
x Image Liber la lectura

#Cartea săptămânii: “Cine a fost”, colecția de cărticele de cultură generală

Milioane de întrebări le vin copiilor în minte! Ne-am gândit să te ajutăm să răspunzi la puţin şapte dintre ele. Îţi prezentăm o colecţie adorabilă, care te va lămuri, cu ajutorul textelor şi a ilustraţiilor, cine au fost cele mai mari figuri ale tuturor timpurilor. Destinate mai ales copiilor, aceste volume se potrivesc perfect şi în biblioteca adulţilor, pentru că sunt o sursă de informaţii interesante şi utile.

Seria Cine a fost, surpriza noastră pentru CARTEA SĂPTĂMÂNII în perioada 15 – 22 octombrie, te va învăţa lucruri pe care tu şi copilul tău trebuie să le ştiţi. Lecturi frumoase impreuna si un preț special – 35% reducere pentru setul complet de cărticele. 

Colecția Cine a fost de la Editura PandoraM este un pachet simpatic de cultură generală, ambalat sub forma unor povești captivante pentru cei mici și deopotrivă educative pentru orice vârstă. Einsten, Shakespeare, Mozart, Walt Disney, Mark Twain, Leonardo da Vinci și Ginghis Han sunt adunați în acest set pentru a deschide copiilor apetitul pentru istorie. O gasesti aici pe site, cu reducere specială de toamnă – 83 de lei pentru toate cele 7 carti. 

 

 

“Cine a fost Ginghis Han”, de Nico Medina, te va ajuta să afli mai multe despre fondatorul Mongoliei şi unul dintre cei mai puternici oameni din istorie. Crescut de o familie de nomazi şi botezat Temujin la naştere, acest băieţel a reuşit să cucerească aproape întreaga Asie şi să facă din Mongolia cel mai mare imperiu care a existat vreodată. Respectat şi temut deopotrivă, Ginghis Han este un personaj pe care merită să îl descoperi. Poţi cumpăra si cartea individual de aici

 

 

“Romeo şi Julieta” este un titlu cunoscut în aproape toată lumea, dar despre William Shakespeare, autorul ei, se ştiu puţine lucruri. Cartea scrisă de Celeste Davidson Mannis – “Cine a fost William Shakespeare”, te va ajuta să îl cunoşti mai bine pe acest geniu al dramaturgiei universale. Cartea îl urmăreşte pe scriitor încă din tinereţe, când şi-a părăsit oraşul natal – Stratford, pentru a-şi construi o carieră în teatru la Londra, şi până în momentul în care a devenit faimos. Iar povestea vieţii sale este spusă de un scriitor premiat pentru cărţile sale. Celeste Mannis a ajuns pe lista autorilor de best-seller cu volume precum “One Leaf Rides the Wind” sau “Julia Morgan Build a Castle”. Poţi cumpăra si cartea “Cine a fost William Shakespeare” individual de aici.

 

 

Wolfgang Amadeus Mozart este unul dintre cel mai mari pianişti care au existat vreodată. Născut în 1756, a compus prima piesă la cinci ani, iar la şase ani cânta deja în faţa regilor şi a împăraţilor. În cei 35 de ani de viaţă, a lăsat peste 600 de opere, iar viaţa lui scurtă, dar fascinantă, este descrisă de Yona Zeldis McDonough în cartea “Cine a fost Wolfgang Amadeus Mozart”. În paralel cu viaţa compozitorului, autoarea reuşeşte să creioneze şi atmosfera culturală din Europa în secolul al XVIII-lea. Poţi cumpăra scurta biografie ilustrată a lui Mozart de aici.

 

Punem pariu că Samuel Clemens nu îţi spune prea multe, dar ştii că este unul dintre cei mai iubiţi autori americani? Tu îl cunoşti după numele de Mark Twain, autorul celebrului roman “Aventurile lui Huckleberry Finn”, dar April Jones Prince dezvăluie şi aspectele specaculoase ale vieţii sale. Scriitorul a fost un spirit liber şi neliniştit, a lucrat ca pilot pe nave cu zbaturi, a fost miner în Nevada, unde a sperat să se îmbogăţească descoperind argint, a fost jurnalist, umorist şi un vehement luptător împotriva rasismului şi a nedreptăţii. Poţi cumpăra cartea despre viaţa lui de aici.

 

 

Walt Disney s-a născut într-o familie săracă, dar asta nu l-a împiedicat să se bucure de viaţă. Adora să îi distreze pe ceilalţi, chiar dacă asta însemna să intre în bucluc, ca atunci când a pictat cu smoală pereţii albi ai casei sale. La 16 ani s-a înscris în Crucea Roşie, unde a lucrat ca şofer de ambulanţă, pe care a desenat câteva personaje. La Hollywood a ajuns cu 40 de dolari în buzunar, dar, după numeroase eşecuri, a reuşit să creeze o legendă: Mickey Mouse. Din acel moment, cariera sa a luat avânt şi a câştigat peste 22 de premii Oscar. De altfel, el deţine recordul pentru cele mai multe nominalizări la Oscar – 61. Mai multe despre viaţa lui Disney găseşti în cartea lui Whitney Stewart, pe care o găseşti aici.

 

 

Leonardo da Vinci este considerat unul dintre cei mai mari gânditori ai tuturor timpurilor. A fost pictor, sculptor, muzician, inventator, desenând maşini zburătoare, submarine şi chiar elicoptere la începutul anilor 1500. Roberta Edwards reuşeşte să facă un portret interesant al uneia dintre cele mai importante figuri din Italia Renascentistă. Poţi comanda cartea de aici.

 

 

 

 

Albert Einstein este considerat un geniu, iar descoperirile şi teoriile sale au dus la apariţia televizorului, dar şi a bombei atomice. Totuşi, Einstein nu a fost de la început un copil pasionat de învăţătură. Din cartea scrisă de Jess M Brallier vei afla, de exemplu, că fizicianul a fost exmatriculat din şcoală. Poţi comanda biografia lui Einstein de aici.

 

 

De ce trebuie să ai colecţia de cărţi “Cine a fost”

1. Indiferent dacă eşti părinte sau nu, colecţia de cărţi “Cine a fost” te va ajuta să afli informaţii despre cei mai importanţi oameni care au trăit vreodată. Textele sunt prietenoase, uşor de parcurs şi completate cu ilustraţii interesante.

2. Vei avea mereu la îndemână o sursă de informaţii care te va ajuta să îţi măreşti cultura generală.

3. Cărţile se citesc rapid, astfel că trebuie să depui un efort mic, pentru a afla lucruri noi şi interesante.

Găseşti colecţia “Cine a fost” pe rafturile TheBookClub.ro.

By | 2018-10-16T12:28:29+00:00 octombrie 10th, 2018|Book Reviews|0 Comentarii

Comenteaza

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.