“Prea multă fericire” este a 11-a carte de povești scurte scrisă de Alice Munro. Publicat în 2009, volumul i-a adus autoarei multe critici pozitive și premiul Nobel pentru literatură.

În toate cele 10 povestiri ale sale, acțiunea se petrece în Ontario, orașul în care Munro și-a trăit mare parte din viață. Femeile sunt în centrul narațiunilor sale, ducând lupte complexe și rezolvând probleme.

În prima poveste, o tânără sotie și mamă găsește eliberare, după o suferință îngrozitoare, cauzată de pierderea celor trei copii ai săi. Copiii lui Doree au fost uciși de soțul ei, Lloyd, dar în ciuda acestui gest cumplit, ea continuă să îl viziteze în închisoare. Pe tot parcursul povestii, femeia oscilează între sfaturile primite de la terapeutul său și bărbatul ei, care susține că are o conexiune cu cei trei copii morți. În cele din urmă, Doree reușește să scape de sub influența periculoasă a lui Loyd.

Modelul se repetă și în alte povești: viețile personajelor lui Munro se desfășoară în jurul unui singur moment important, ce are consecinte pe parcursul întregii vieți. În “Joaca de copii”, Munro da dovadă de o abilitate extraordinară, explicând întreaga relație a unui personaj printr-o singură frază:

“Mama avea obiceiul să se agațe de slăbiciunile copilăriei mele demult trecute, ba chiar să le prețuiască.”

Marlene are amintiri neplăcute din copilăria sa, în special uciderea unei fete ce suferea de retard. Crima a fost săvârșită cu ajutorul unei prietene apropiate, care acum caută alinare în spovedania catolică. Naratoarea refuză, însă, să urmeze această cale:

“Ce a fost făcut rămâne făcut”, sugerând că o moarte mult mai complicată a avut loc în acei ani.

În povestea “Chipul”, Alice Munro explorează perspective mult mai subtile. Un bărbat născut cu un semn pe fata susține că duce o viață fericita, simplă. Tatăl și un prieten din copilăria sa sunt cei care îl impovarează constant cu imperfecțiunile sale. Finalul povestii este extraordinar: naratorul trăiește o epifanie: un vis, o poezie și toate amintirile sale se leagă între ele și are o revelație legată de primul sau călău.

Celelalte povești dezvăluie profunzimile căsniciei, dar și alte aspecte interesante ale naturii umane. Desi cartea tratează subiecte grele, limbajul simplu și tonul clar și precis îți vor ușura lectura. În “Radicali liberi”, o femeie de vârstă mijlocie își plânge soțul decedat, dar într-un mod cât de poate de natural.

“Într-o dimineață, după ce a stat așa o vreme, decide că era o zi foarte caldă. S-a ridicat și a pornit ventilatoarele.”

Munro expune vulnerabilitatea personajelor sale, dar chiar dacă ai o perspectivă în esența lor, rămân, parcă, misterioase, de nepătruns.

3 motive să citești cartea “Prea multă fericire”

1. În multe dintre poveștile sale, Munro vorbește despre dragoste și ură, dorință și frustrare în căsnicie, dar nu face nicio interpretare a acțiunilor personajelor sale. Vei avea o perspectivă obiectivă despre ce înseamnă relația dintre doi oameni, care sunt provocările care pot apărea și ce poți face, pentru a le depăși.

2. Vei cunoaște personaje interesante, care te vor pune pe gânduri și te vor ajuta să capeți perspective noi asupra vieții.

3. Vei avea parte de o lectură frumoasă, care te va ajuta să te deconectezi și să cunoști mai bine natura umană.

Cine este Alice Munro

Alice Munro este o scriitoare de origine canadiană, ce a crescut în Ontario și a absolvit cursurile Universității de Vest din Ontario. A publicat 13 colecții de povesti și romanul “Lives of Girls and Women”. A avut o carieră impresionantă, obținând numeroase premii, culminând cu Premiul Nobel pentru Literatură câștigat  în 2013.

5 citate din cartea “Prea multă fericire” care te vor convinge să o citești

1. “Amintește-ți întotdeauna că atunci când un bărbat pleacă din cameră, lasă totul în urmă… Când iese o femeie, ia cu ea tot ce s-a întâmplat în acea cameră.”

2. “În viața ta sunt doar câteva locuri sau poate un singur loc în care s-a întâmplat ceva și sunt toate celelalte locuri.”

3. “Învață, destul de tărziu, ceva ce mulți oameni din jurul ei păreau să știe din copilărie: că viața poate fi extrem de satisfăcătoare fară prea multe realizări.”

4. “În fiecare an, când ești copil, devii o altă persoană.”

5. “Iar la finalul scrisorii, o propoziție teribilă: daca te-aș fi iubit, aș fi scris altfel.”