Prima pagină » 7 scriitoare care au publicat sub pseudonim masculin
Promotie -70%
x Image Liber la lectura

7 scriitoare care au publicat sub pseudonim masculin

Multe scriitoare au ales să publice sub pseudonim din cele mai vechi timpuri, uneori din dorinţa de a rămâne anonime, alteori pentru că voiau să ajungă la un public cât mai larg, care le-ar fi ignorat, dacă ar fi ştiut că sunt femei. Vezi cine sunt autoarele care au vrut să nu fie discriminate din cauza genului.

1. Surorile Brontë

Considerate unele dintre cele mai importante scriitoare ale tuturor timpurilor, surorile Brontë – Charlotte, Emily şi Anne – şi-au publicat primele romane sub pseudonim masculin. “Nu am vrut să spunem că suntem femei, pentru că – fără să suspectăm că modul nostru de a scrie va fi numit feminist – am avut impresia că scriitoarele sunt privite cu prejudecăţi”, declara Charlotte Brontë.

2. Louisa May Alcott

Cel mai cunoscut roman al său, “Micuţele doamne”, a fost semnat cu numele său, însă Louisa May Alcott publica şi sub pseudonimul A. M. Barnard. A ales să facă asta deoarece scria cărţi de groază, înfricoşătoare, considerate nepotrivite pentru o femeie. “Long Fatal Love Chase”, volum apărut cu doi ani înainte de “Micuţele doamne”, prezintă o poveste întunecată de dragoste, ce atinge şi subiecte despre clasă şi manipulare. Pseudonimul său a fost descoperit în 1940, de Madeline B. Stern şi Leona Rostenberg.

3. Amantine Lucile Aurore Dupin

Născută în Paris, în 1804, Amantine Lucile Aurore Dupin este cunoscută cu numele de George Sand, unul dintre cei mai prolifici scriitori ai secolului al XIX-lea. Poveştile de dragoste şi cele sociale, care criticau normele comunităţii în care trăia, au fost temele preferate de aceasta. Talentul lui Dupin a fost observat şi de scriitorul rus Ivan Turgheniev, care a spus despre Sand: “ce bărbat curajos era şi ce femeie bună”. Amantine Lucile Aurore Dupin era cunoscută şi pentru faptul că stârnea controverse în cercurile pariziene prin faptul că purta haine bărbăteşti, fuma şi public şi avea numeroase aventuri amoroase.

4. Mary Ann Evans

În 1819, în Warwickshire, se năştea Mary Ann Evans, fiica unui negustor bogat, care a crescut cu un apetit uriaş pentru lectură. Şi-a dat seama că este pasionată de literatură când a fost angajată ca editor asistent la ziarul Westminster Review, iar la insistenţele iubitului său, filosorul şi criticul George Henry Lewes, a început să scrie ficţiune. Nu a vrut, însă, să publice folosindu-şi numele, de teama prejudecăţilor, aşa că ales pseudonimul George Eliot. “Middlemarch” este cel mai cunoscut roman al său, considerat şi unul dintre cele mai bune scrise vreodată.

5. Katharine Burdekin

În 1920, Katharine Burdekin era, deja, o scriitoare cunoscută, ce publicase romane precum “Anna Colquhoun” şi “Pasiune rebelă”, dar autoarea britanică a folosit un pseudonim pentru operele următoare. Murray Constantine a fost numele ales pentru romanul din 1939, “Swastika Night”, o distopie despre un viitor fascist, care a devenit extrem de cunoscut. Identitatea sa adevărată a fost descoperită abia în 1980, de profesorul Daphne Patai.

6. Violet Paget

La sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX, Vernon Lee era un scriitor prolific, care publica atât volume de călătorie şi muzică, cât şi ficţiune. Ulterior s-a aflat că în spatele acestui nume se afla Violet Paget, o femeie născută în Franţa, într-o familie de britanici. Cea mai cunoscută lucrare a sa este colecţia de poveşti supranaturale “Hauntings: Fantastic Stories”, apărută în 1890.

7. Karen Blixen

Cunoscuta scriitoare daneză Karen Blixen, autoarea romanului “Din inima Africii”, a folosit numeroase pseudonime de-a lungul carierei sale. Cel mai cunoscut dintre ele este Isak Dinesen, pe care l-a adoptat pentru publicarea volumului “Şapte poveşti gotice”. Deşi nu se ştie de ce a apelat să îşi ascundă numele pentru această operă, scriitoarea a folosit un alt pseudonim, Pierre Andrézel, pentru a publica “The Angelic Avengers”, lucrare pe care o considera mai puţin serioasă decât ale volume.

By | 2019-07-29T18:58:16+00:00 iulie 29th, 2019|All about Books|0 Comentarii

Comenteaza

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.