Finalul anului 2020 a venit cu o veste tristă pentru lumea literară: scriitorul britanic John le Carré a murit la vârsta de 89 de ani, după o scurtă suferință. În urma sa a rămas o colecție impresionantă de romane de spionaj pe care merită să le citești. Află care sunt titlurile cu care ar trebui să începi.

Cine a fost John le Carré

Dacă nu l-ai citit încă pe John le Carré, atunci sigur i-ai auzit numele la premiile Oscar, Bafta sau Emmy, unde ecranizările după cărțile sale au fost recunoscute de nenumărate ori. „Cârtița”, „Spionul care a ieșit din joc”, „Un spion desăvârșit” sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute romane ale sale. Le Carré este considerat de mulți cel mai mare autor de cărți de spionaj, oferindu-le cititorilor unul dintre cele mai interesante personaje din literatură: George Smiley, opusul lui James Bond, un spion nătâng și prost îmbrăcat. Cu o carieră ce a început cu aproape 60 de ani în urmă, nu este de mirare că ai de ales dintr-o mulțime de titluri.

1. „Un spion desăvârșit” (1986)

Nu îți propunem unul dintre romanele sale de debut, ci acel volum care i-a făcut pe critici să se gândească la el ca un gigant al literaturii, nu doar ca la cel mai bun scriitor de romane cu spioni. De altfel, Carré a fost apreciat și de alți scriitori, Philip Roth spunând despre „Un spion desăvârșit” că este cel mai bun roman englez de la război încoace.
În centrul atenției acestui roman se află Magnus Pym, un agent dublu care trece prin numeroase aventuri. John le Carré a spus că parte din această nuvelă este autobiografică, fiind inspirată de anii tinereții sale și de tatăl său, care a fost un șarlatan.

2. „Cârtița” (1974)

O întrebare crucială pentru oricine vrea să îl citească pe Caree este următoarea: trebuie să iei în ordine romanele despre Smiley? Poți să faci asta, dar toate cele cinci cărți în care supraponderalul, prostănacul și sub-estimatul spion apare ca personaj principal pot fi citite și singure. În „Cârtița”, Smiley caută o cârtiță sovietică în MI6, dar îi este foarte greu să îi deosebească pe băieții răi de cei buni. Romanul este primul din cele trei în care Smiley se confruntă cu inamicul său din KGB, Karla.

3. „Premiantul” (1977)

Pentru că nu trebuie să citești aventurile lui Smiley în ordine, îți recomandăm să treci la „Premiantul”, după „Cârtița”. În a doua apariție din trilogia Karla, Smiley încearcă să repare daunele provocate de cârtiță în MI6 și îi cere ajutorul lui Jerry Westerby pentru a face muncă sub acoperire în Hong Kong. Westerby se îndrăgostește de Lizzie Worthington, amanta finanțistului dubios Drake Ko. Povestea de dragoste dintre Westerby și Worthington este sfâșietoare și frumoasă, așa că pregătește-ți pachetul de șervețele.

4. „Spionul care a ieșit din joc” (1963)

Al treilea roman publicat de Carré și primul succes internațional a apărut în 1963. A revoluționat genul atunci și rămâne un punct de referință și în zilele noastre. Alex Leamas, un agent MI6, este trimis in Berlin să afle informații despre un șef din Stasi. „Ce crezi că sunt spionii: preoți, sfinți, martiri? Sunt o procesiune de proști vanitoși, trădători, da, afemeiați, sadiști, bețivi, oameni care vor să se joace de-a cowboys.”

5. „The Constant Gardener” (2001)

Finalul Războiului Rece a fost destul de greu pentru mulți autori de romane cu spioni. Fără KGB, cine ar întruchipa personajele negative? Le Carré, însă, a exploatat răul care există în Vest în corporațiile multinaționale și traficanții de persoane. „The Constant Gardener” este unul dintre cele mai bune romane post-sovietice” și scoate în evidență influența negativă a Big Pharma în Africa. Un diplomat britanic este trimis în Kenya, dar la scurt timp soția sa activistă este găsită moartă. Află rapid că misiunea sa diplomatică este doar de fațadă și descoperă o conspirație internațională.

6. „Omul nostru din Panama” (1996)

Harry Pendel este un englez ce locuiește în Panama și conduce un atelier de croitorie. Soția și copiii săi nu știu însă că fiecare detaliu din viața sa este fabricat, iar Harry este un fost deținut, ce a învățat croitorie în închisoare. La scurt timp, Harry Pendel află că nu lucrează pentru MI6, cum credea, ci pentru un grup de traficanți de arme, ce vor să destabilizeze țara în interesul lor.

John le Carré va deveni, cu siguranță, unul dintre scriitorii tăi preferați, odată ce vei începe să îl citești.