Lectura este întotdeauna o activitate plăcută, dar unele titluri ar trebui citite acasă, când nu te vede nimeni. Află care sunt cărțile care te vor face să îți pierzi cumpătul.

1. „Viața lui Pi”, de Yann Martel

Dacă doar ai văzut filmul, cartea are câteva surprize pentru tine. În momentul în care Pi se află pe insulă și dă încet niște frunze la o parte, are parte de o surpriză care te va face să exclami. Dacă te încumeți să citești acest roman în metrou, pregătește-te să atragi privirile celorlalți.

2. „Lost girls”, de Alan Moore

Capodopera erotică scrisă de Alan Moore nu trebuie să îți lipsească din bibliotecă, însă vei avea nevoie de mult curaj, pentru a citi cartea în public. Timp de secole, Alice, Wendy și Dorothy ne-au ținut cu sufletul la gură în copilărie, prezentându-ne lumile lor fantastice. Acum, fetele au crescut și vor să te ghideze spre împlinirea erotică. Dincolo de erotism, însă, vei descoperi o lectură profundă, umană și care te va pune pe gânduri.

3. „Complotul împotriva Americii”, de Philip Roth

Unul dintre cei mai apreciați scriitori își imaginează o altă versiune a istoriei americane. În 1940, aviatorul Charles A. Lindbergh este ales președinte. La scurt timp, încheie un acord cu Adolf Hitler, în timp ce noul guvern pregătește un program popular anti-semit. Povestea este una care te va ține atent până la ultima pagină, dar ai grijă să nu o citești în public. Cele mai multe ediții au o svastica pe copertă și s-ar putea să ai parte de multe priviri neplăcute.

4. „The big U”, de Neal Stephenson

New York Times a numit cartea lui Stephenson „electrizantă și amuzantă”, așa că așteaptă-te la o lectură savuroasă. Singura problemă este că nu te vei putea abține din râs și sigur nu vrei să ai astfel de reacții în public. Neal Stephenson descrie într-un mod unic viața de colegiu din America, așa că trece acest roman pe lista de lectură.

5. „How To Meet Women on the Subway”, de Brian C. Robinson, Eric Wong

Cartea este extrem de amuzantă, dar nu este cel mai bun titlu de expus, mai ales când te afli în metrou. Potrivit autorilor, metroul din New York este cel mai bun loc în care poți cunoaște femei, așa că așteaptă-te la multe trucuri și sfaturi care te vor ajuta să ai cât mai multe interacțiuni. „Poartă costum și o servietă. Femeile se vor gândi: bani, siguranță și confort” este doar unul dintre recomandările pe care le vei primi.

6. „50 de umbre ale lui Grey”, de E. L. James

Romanul lui E. L. James se numără pe lista celor mai citite cărți din ultimul deceniu. Anastasia Steele merge la un interviu de angajare la firma tânărului milionar Chrisian Grey, iar viața ei se schimbă pentru totdeauna. Ea inocentă, el sclipitor și intimidant, se îndrăgostesc și încep una dintre cele mai controversate povești de iubire. Așteaptă-te la multe scene excplicite, la umor și la romantism, o combinație de care te poți bucura, atunci când ești în colțul tău de acasă.