Romanele clasice, care rezistă timpului, au fost scrise cu multă ambiție și determinare. BBC Culture a dezvăluit cum a decurs realizarea primelor volume semnate de scriitori celebri, precum Virginia Woolf sau Oscar Wilde. Descoperă-le secretele.

Virginia Woolf și “Domana Dalloway”

Un manuscris îți oferă o perspectivă intimă în munca unui scriitor. Poți vedea ce diferență face o schimbare minoră, dar de cele mai multe ori, asiști la schimbări drastice pe care le face scriitorul în desfășurarea evenimentelor. Când Virginia Woolf a început să scrie “Doamna Dalloway”, avea în plan că eroina să se sinucidă. În cele din urmă, însă, Septimus Smith, un veteran din Primul Război Mondial, a fost cel care a avut aceasta soartă. În notele lăsate de scriitoare în manuscris, poți vedea clar cum a construit personajul, astfel încât să se îndrepte spre această soartă. Woolf scria cu cerneală mov și își delimita marginile cu un stilou albastru, pentru a putea lăsa notițe mai ușor, dar și pentru a trece numărul de cuvinte. Tot pe margini găsești și confesiuni ale autoarei: “am o idee genială, că voi scrie tot ce vreau să scriu”, a declarat pe o pagină, în contrast cu îndoiala care o măcina constant. Într-o zi a ajuns la pagina 100 a manuscrisului său și a notat: “S-ar putea să fie prea țeapăn, prea elaborat, prea împopoțonat”. Cu toate acestea, a continuat să scrie, iar un an mai târziu, în 1924, și-a schimbat total perspectiva: “Iată-mă la ultima pagină. Acum cred că acesta s-ar putea să fie unul dintre cele mai bune finaluri pe care le-am scris vreodată”. “Doamna Dalloway” a fost publicat în 1925 și a devenit, într-adevăr, unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale.

Povestea manuscrisului “Frankenstein”

În 1818, romanul “Frankenstein” a fost publicat anonim, cu doar o prefață scrisă de Percy Bysshe Shelley, mulți crezând că poetul este autorul. În introducerea scrisă de Mary Shelley pentru ediția din 1831, aceasta dezvăluie că oamenii o întrebau “cum o fată atât de tânără a putut să se gândească și să elaboreze o idee atât de hidoasă”? Încercând să țină pasul cu originile romanului – nopțile furtunoase și zilele de vară fără soare de pe malul lacului Geneva, Shelley a pus totul pe seama “imaginației, a posedării, a întâmplării”, după cum ea însăși susține. Dacă privești manuscrisul, asiști la evoluția acestui personaj. Inițial termenul care descrie personajul principal – “creatura”, este înlocuit cu “ființă”, pe măsură ce devine tot mai ciudat de uman.

Din nefericire, oamenii nu au crezut că o tânără poate scrie ceva atât de profund și mulți au considerat notele lăsate în manuscris doar o dovadă că Mary cel mult a fost co-autor al romanului. Într-adevăr, autoarea a fost ajutată de partenerul său, dar acesta doar i-a corectat gramatica și a îndrumat-o în capodopera pe care a scris-o.

Oscar Wilde și “Portretul lui Dorian Gray”

În “Arta ficțiunii”, Dorothy Parker scrie că “aș scrie o carte sau o poveste de cel puțin trei ori: o dată să o înțeleg, a doua oară să îmbunătățesc proza și a treia oara să întăresc ce trebuie spus”. Dar lumea nu este receptivă la toate mesajele care ar putea fi transmise într-o carte, iar Oscar Wilde știa asta. Cel mai cunoscut roman al său, “Portretul lui Dorian Gray”, a început sub forma unei povestiri, după cum se poate observa din manuscris. Modificările pe care le-a făcut denotă o auto-cenzură, iar referințele la relația lui Dorian cu Basil Hallward sunt domolite. Basil vorbește despre “fizicul plăcut” al lui Dorian, în loc de “frumusețea” lui, iar “pasiunea” devine “sentiment”.

Pasaje întregi din manuscris sunt scoase de tot, precum confesiunea lui Basil: “lumea întinerește pentru mine când îl țin de mână pe Dorian”. James Stoddart, editorul romanului, a modificat volumul la rândul său, dar chiar și așa, cartea a provocat controverse în momentul publicării, în 1890. Criticii au considerat “Portretul lui Dorian Gray” “obraznic”, marcat de “putrefacție morală”, iar librăria WH Smith a refuzat să expună volumul.