Dragostea și relațiile sunt o problemă complicată, dar nu înseamnă că trebuie să o rezolvi singur. Dacă simți că nu ai noroc în dragoste sau nu știi cum să te comporți într-o relație, aceste cărți te vor ajuta să înțelegi mai bine ce așteaptă celălalt de la tine.

1. “Someone like you”, de Sarah Dessen

Sarah Dessen este unul dintre acei autori care te vor ajuta să înțelegi mai bine relațiile dintre oameni. Scarlett este cea mai bună prietenă a lui Halley și află că este însărcinată cu copilul iubitului ei decedat. În același timp, este prinsă într-o lume interesantă, în care personaj central este băiatul rău din liceu. Este o carte despre dragoste, dar și despre o tânără femeie care învață cum să ia decizii mai bune în viață.

2. “Despre dragoste”, de Stendhal

“Fericirea nu rămâne niciodată la fel, decât în originea sa. Fiecare zi aduce o nouă înflorire.” În acest volum, Stendhal explică, pe un ton înțelept, ce înseamnă să te îndrăgostești, iar toată cartea pare, de fapt, o confesiune. Nu te gândi că vei avea parte de o lectură existențialistă. Stendhal oferă multe anecdote, dar și observații sociale din experiența personală, care te vor ajuta să înțelegi mai bine oamenii.

3. “Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus”, de John Gray

Femeile și bărbații sunt diferiți, iar aceste diferențe sunt și sursa conflictelor dintre ei. În această carte, John Gray încearcă să îi ajute pe cititori să înțeleagă diferențele dintre ei și sexul opus, cu scopul de a avea, la final, o relație fericită.

4. “Arta de a iubi”, de Erich Fromm

“Dragostea este o decizie, este o judecată, o promisiune. Dacă dragostea ar fi fost doar un sentiment, nu ar exista nicio bază pentru promisiunea de a vă iubi unul pe altul pentru totdeauna. Un sentiment vine și trece. Cum pot să spun că va dura pentru totdeauna, când actul meu nu presupune judecată și decizie?”

În acest volum, Erich Fromm își propune să arate că dragostea este mai greu de atins în lumea modernă. Îl ajută pe cititor să înțeleagă faptul că iubirea poate învinge singurătatea și te poate ajuta să devii o persoană completă.

5. “Portretul unei doamne”, de Henry James

“Dragostea rămâne. Nu stiu de ce trebuie să suferim atât. Poate voi afla”. Acest roman este considerat capodopera lui Henry James. În centrul atenției este căsnicia lui Isabel Archer cu Osmond Gilbert și nefericirea ei, din cauza abuzului la care este supusă. James explică, în această carte, ce înseamnă să fii o persoană bună, care se îndrăgostește, totuși, de o persoană îngrozitoare. Cu siguranță vei avea multe de învățat.

6. “Elegiile romane”, de Goethe

“Îmi sunt dragi băieții, dar prefer fetele. Când mă satur de o fată, ajunge să îmi servească ca băiat.”

În această carte vei găsi 24 de poeme scrise de Goethe despre dragoste și senzualitate. În timpul petrecut de poet în Italia, acesta a celebrat senzualitatea și dragostea romantică. În cazul în care ești în căutarea unei lecturi erotice inteligente, acest volum este pentru tine.

7. “Cărarea pierdută”, de Alaine-Fournier

“Și eu am crezut că tinerețea noastră s-a încheiat și am eșuat în a ne găsi fericirea.”

Dacă ești în căutarea unei cărți care descrie, cu nostalgie, iubirea adolescentină, atunci ar trebui să citești acest roman. Narator este un adolescent de 15 ani – Francois Seurel, care vorbește despre prietenia lui cu Augustine Meaulnes și faptul că acesta din urmă se îndrăgostește de o femeie misterioasă. Augustine o întâlnește pe Yvonne după câțiva ani, iar povestea lor te va face să crezi din nou în dragoste. “Cărarea pierdută” este despre dragostea pierdută și regăsită.

8. “Soția călătorului în timp”, de Audrey Niffenegger

În această carte, personaj principal este Henry, un librar care călătorește în timp necontrolat. Claire este femeia care îi devine, la un moment dat, soție, dar relația lor nu este deloc una simplă. Romanul conține elemente fantastice, pentru a descrie o relație frumoasă, ce crește în timp.

9. “Primele scrisori ale Sfântului Paul către Corentineni”

“Dacă vorbesc limba oamenilor sau a îngerilor, dar nu găsesc dragostea, sunt doar un gong răsunător sau un țambal gălăgios.”

În acest volum vei găsi o descriere detaliată a dragostei calde, modeste și iertătoare. Vei descoperi, de asemenea, câteva gânduri profunde și interesante despre natura dragostei.

10. “Dragostea modernă”, de Aziz Ansari

În această carte, Aziz Ansari a colaborat cu un sociolog, pentru a înțelege mai bine dragostea și relațiile dintre oameni. Folosind o combinație între anecdote și date științifice, Ansari încearcă să răspundă la toate întrebările legate de relațiile moderne.